Topul țărilor de origine al investitorilor imobiliari din România este condus de Belgia și Cehia, țări din care două companii au semnat în primele opt luni ale acestui an patru tranzacții cu o valoare cumulată de 375 de milioane de euro.
Numărul activelor comerciale imobiliare cumpărate de investitori români este de departe cel mai mare din top, în total fiind achiziționate 12 proprietăți, cu prețuri între 1,4 milioane și 44,7 milioane euro, de la începutul acestui an și până la finalul lunii august 2024.
Cea mai importantă achiziție din acest an a unui investitor român, Alin Niculae o reprezintă complexul de birouri Iride, din zona Pipera, în București.
Investitorii români au cumpărat clădiri de birouri, hoteluri în orașe mai mici sau stațiuni montane, două parcuri mici de retail și portofolii de spații comerciale stradale. Ca volum total însă, românii se află pe locul trei, cumulând imobiliare comerciale (cu venituri din chirii) cu o valoare de 139 milioane de euro.
Belgia se află pe primul loc în topul țărilor din care provin investitorii imobiliari din România, ca volum total plasat în imobiliare. În primele opt luni ale anului, un singur investitor belgian, WDP a cumpărat trei proprietăți, care au cumulat 207 milioane euro.
Pe locul doi se află Cehia, cu un singur investitor, CTP, care a încheiat o singură tranzacție, dar cu o valoare record pentru acest an, achiziționând un portofoliu de parcuri industriale, în cinci orașe din România, cu 168 milioane euro.
Tranzacțiile cu active comerciale din România au ajuns astfel la o valoare estimată de 661 milioane de euro, în primele opt luni din 2024 și au depășit nivelul întregului an 2023.
“În primele opt luni din 2024, România a depășit deja volumul total al tranzacțiilor de proprietăți comerciale din tot anul 2023, cu 20% și există premise ca în următoarele patru luni, până la finalul anului acest procent să fie și mai substanțial. Remarcăm o revenire a tranzacțiilor de birouri, în ultimele luni, cu focus pe proiecte care și-au demonstrat reziliența și performanța în perioada dificilă din ultimii ani. Ne așteptăm ca și în viitor să continue acest trend, pe fondul lipsei de produse noi“, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Ștefan Oană, Head of Capital Markets la Fortim Trusted Advisors, membră în Alianța BNP Paribas Real Estate.
ȚARA INVESTITOR | VALOARE IAN-AUGUST 2024 (MIL. EURO) | NUMĂR TRANZACȚII |
---|---|---|
BELGIA | 207 | 3 |
CEHIA | 168 | 1 |
ROMANIA | 139 | 12 |
INDIA | 75 | 1 |
AUSTRIA | 45 | 2 |
ISRAEL | 27 | 1 |
ARMENIA | 10.5 | 1 |
Investițiile imobiliare domestice (în propria țară) au fost motorul dezvoltării pieței imobiliare europene, în prima jumătate din 2024, ajungând la o valoare de 42,7 miliarde euro, o cotă de piață de 58% din totalul investițiilor din Europa și înregistrând o creștere de +7% față de anul precedent, conform ultimul studiu realizat de alianța BNP Paribas Real Estate, din care face parte și Fortim Trusted Advisors.
În schimb, investițiile de peste hotare (cross-border) au scăzut în această perioadă, cu 9%, fiind în total de 30,7 miliarde de euro.
Investițiile interne au dominat piața europeană, o tendință observată atât în economiile cu piețe imobiliare mature, cât și în regiunea Europei Centrale și de Est (CEE). În România, implicarea investitorilor locali pe segmentul comercial a crescut semnificativ pentru al treilea an consecutiv. Anul 2022 a marcat un record al investițiilor autohtone în sectorul imobiliar, 2023 a fost caracterizat de o perioadă de ajustare, iar în 2024 se observă o creștere constantă a valorii tranzacțiilor în toate segmentele de piață—birouri, retail, hotelier și industrial”, a declarat și Nicolae Ciobanu, Managing Partner și Head of Advisory la Fortim Trusted Advisors.
Dintre străinii care au investit în Europa, cei mai activi investitori la nivel european au fost americanii, cu un total de 12,8 miliarde euro, în creștere cu 56% față de aceeași perioadă din 2023. Cele mai multe proprietăți cumpărate de americani au fost în Germania, 90% din total.
În rest, toate celelalte trei categorii – de investitori din alte țări europene (9,9 miliarde euro), de investitori din Asia și Pacific (3,6 miliarde euro) sau din Orientul Mijlociu (0,6 miliarde euro)– au avut valori în scădere.
Casa Verde Fotovoltaice 2024: Când încep noile sesiuni de înscriere din această toamnă
Proprietarul Palatului Bragadiru a redus prețul cu care vrea să vândă proprietarea istorică din Capitală